Invictus Powerlifting Challenge 2026


REGULAMENT
Avem plăcere să anunțăm a doua ediție a evenimentului unde forța, disciplina și determinarea se întâlnesc într-un spectacol de excepție.
Director concurs,
Hideg Dan-Andrei
Categorii de greutate:
MASCULIN
• categoria 74,0 kg (până la 74,0 kg)
• categoria 83,00 kg (de la 74,01 până la 83,00 kg)
• categoria 93,00 kg (de la 83,01 până la 93,00 kg)
• categoria 105,00 kg (de la 93.01 până la 105.0 kg)
• categoria +105,00 kg (de la 105,01 - nelimitat)
FEMININ
• categoria 57,0 kg (până la 57,00 kg)
• categoria 63,0 kg (de la 57,01 până la 63,00 kg)
• categoria 69,00 kg (de la 63,01 până la 69,00 kg)
• categoria 76,00 kg (de la 69,01 până la 76,00 kg)
• categoria +76,00 kg (de la 76,01 nelimitat)
Program:
reuniunea 1: masculin, categoriile 74kg și 83 kg și toate categoriile de greutate feminin, concurs ora 10:30;
reuniunea 2: categoriile de greutate 93, 105 și +105 masculin, concurs ora 15:00;
Pentru toți sportivii participanți cântarul va fi în intervalul 08:30 - 09:30.
La cântar, sportivii vor prezenta foaia de înscriere unde vor fi menționate primele încercări cât și înălțimile pentru bara la probele de genuflexiuni și împins din culcat.
La ora 09:30 toți sportivii înscriși la competiție vor participa la ședința tehnică.
Programul de desfășurare a evenimentului va putea suferi modificări în funcție de numărul de sportivi înscriși, iar modificările apărute vor fi publicate după finalizarea înscrierilor.
Perioada desfășurării: 22.02.2026
Termenul limită pentru transmiterea înscrierilor este data de 08.02.2026.
(Înscrierile se fac exclusiv pe site-ul „invictus-strengthsociety.com”)
Locul de desfășurare: Sala Invictus Strength Society, Cluj-Napoca, str. Dâmboviței, nr. 47, et 1, jud. Cluj.
Este obligatoriu ca toți sportivii să aibă viza medicală precum și acordul scris al părinților în cazul sportivilor minori.
Greutatea minimă admisă pentru prima încercare în concurs este de 25 kg.
Echipamentul sportiv: Toți concurenții vor avea singlet/dres, tricou cu mânecă scurtă și jambiere pentru proba de îndreptări. Echipamentul de concurs va fi prezentat arbitrilor cu ocazia efectuării cântării corporale.
Taxa de participare: este 100 de lei, sumă ce se achită prin transfer bancar în contul societății SC DISTINCT FIT SRL, RO34INGB0000999917609291, până cel târziu la data de 08.02.2026. Vor fi scutiți de taxa de participare sportivii activi ai sălii Invictus Strength Society (cei care au abonament activ sau cei care au minim 4 intrări/lună). După înscriere, sportivii vor primi un mail de confirmare precum și factura aferentă taxei de participare.
Se va permite participarea în competiție cu condiția semnării declarației pe proprie răspundere și a acordului privind preluarea/prelucrarea datelor cu caracter personal de nominalizare și cu achitarea taxei de participare.
Este strict interzis accesul persoanelor neautorizate în zonele de încălzire și de concurs!
Se vor acorda diplome pentru toate locurile ocupate și medalii pentru locurile I-III, precum și trofee la cat. „Open M+F - formula IPF”;
Membru Invictus?
(abonat activ al sălii)


© 2026 INVICTUS. Toate drepturile rezervate.
